Traseu nr.11  traseu în circuit Cabanele Giurgiu-Vârful cu Lespezi-Vârful Pietrosu-Golul Verdelui-Șaua Fânării-Cabanele Giurgiu
Traseu nr.11  traseu în circuit Cabanele Giurgiu-Vârful cu Lespezi-Vârful Pietrosu-Golul Verdelui-Șaua Fânării-Cabanele Giurgiu

Traseu nr.11 traseu în circuit Cabanele Giurgiu-Vârful cu Lespezi-Vârful Pietrosu-Golul Verdelui-Șaua Fânării-Cabanele Giurgiu

Despre

Punctul de plecare al acestui traseu îl reprezintă Cabanele Giurgiu. Marcajul pleacă prin stânga cabanelor, pe un drum forestier. Urmăreşte acest forestier pe o distanţă de circa 630 metri, apoi se înscrie pe o potecă care ne conduce de-a lungul unui urcuş susţinut până sub Vârful cu Lespezi şi apoi în creasta muntelui Pietrosu, unde intersectează traseul BR. Cele două trasee continuă împreună pentru 800 metri, iar apoi marcajul CR coboară abrupt înspre Golul Verdelui. Aici traseul coteşte mai întâi spre est, iar apoi spre sud, continuând pentru 750 metri pe un forestier, după care intră în pădure prin stânga. Urcă până în Şaua Fânării unde intersectează din nou marcajul BR. Din acest punct începe coborârea spre Cabanele Giurgiu, urmând ca după 2,6 kilometri marcajul să se reîntroacă în punctul de plecare.

Sursă text - Muntii Nostri. 

Punct de pornire traseu

Cabanele forestiere Giurgiu

Lungime traseu

6,8 km 5-6 ore

Nivel de dificultate

Moderat

Marcaj

cruce roșie

Alte sugestii

Tulnici (470 m.) – Masivul Coza -Șaua Geamăna (1496 m.) – Șaua Fântânița (1351 m,) – Dealul Negru (1508 m. în vf. Bulboace) – Șaua Tișiței (1319 m.) – Piscul cu Paltini – Poiana Șindrilita (1524m.) – Culmea Păișele – Șaua Fânării (1480 m.) – Muntele Pietrosu (1676 m.) – Golul Pietrosului (1315 m.) – Muntele Zboina Frumoasă (1657 m.) – Culmea Lapoșului (1455 m.) – Nereju (540 m.) MARCAJ: bandă roșie LUNGIME: cca. 56km TIMP DE PARCURS: 36 de ore  3 zile
sat Tulnici
5.0 1 recenzie
Traseul ce străbate Rezervația Naturală Cheile Tișiței este principala atracție turistică din  Munții Vrancei.  Intrarea în Rezervație se face printr-o poartă tradițională în punctul numit „Gura Tișiței”, referire directă la confluența apelor Tișiței cu Putna și continuă șapte kilometri în amonte până la „Tunelul Mare”. Traseul este marcat cu triunghi roșu, este ușor accesibil cu o diferență de nivel de 200 de metri și face parte dintr-un traseu mai lung și mai dificil ce ajunge până în Șaua Geamăna(1496 m) în apropierea Vârfului Coza (Cristianu).  [Gura Tișiței] Pentru parcurgerea sectorului principal „Gura Tișiței”-„Tunelul Mare” aveți nevoie de 4-6 ore dus-întors în funcție de capacitățile fizice și experiența fiecăruia. [Tunelul Mare] Poteca urmărește un fost drum forestier distrus în mare parte de inundațiile din anul 2005 și care la rândul său fusese construit pe locul unei foste căi ferate forestiere de la începutul anilor 1900. Principalele repere ce pot fi identificate pe parcurs și care se regăsesc și pe harta atașată sunt: „La Tuburi”, „La Pârâul Arșiței”, „La Bolovan”, „La Pândar”, „ Arcada 1 și 2”, „La Tunelul Mare”. După aproximativ șase kilometri, mai sus de cabana - observator „La Pândar” apele Tișiței se despart în Tișița Mare și Tișița Mică. Traseul urmează valea Tișiței Mici, urmând firul apei din dreapta în sensul de urcare. Drumul ce-o urmează îl mai folosim pentru circa 1 km, trecând pe sub bolțile a două tunele scurte de cale ferată forestieră (Arcada 1 și 2). Caracterul de chei al văii se păstrează și pe această porțiune. Continuarea traseului prin cei  200 de metri ai „Tunelului Mare” ne va permite reintrarea în Valea Tișiței Mari.   În 2020 au fost aplicate mici borne la fiecare 500 de metri, ce au ca scop aprecierea mai corectă a distanțelor precum și gestionarea mai precisă a timpului de parcurs. Un kilometru se parcurge în 15-20 de minute și presupune un efort constant în ambele sensuri de mers.  Deși traseul continuă și după „Tunelul Mare”, cei mai mulți turiști preferă să se oprească aici. Abordarea acestuia presupune încă 10 ore de mers până în prima localitate, o condiție fizică foarte bună și o echipare corespunzătoare. Pentru a vă bucura de o ieșire fără incidente vă recomandăm deplasarea doar pe poteca marcată, folosirea de încălțăminte cu talpă aderentă și informarea corespunzătoare asupra stării traseului și a condițiilor meteo. Este necesară purtarea de căști de protecție, iar în lipsa acestora acordați o atenție sporită pasajelor cu risc ridicat de căderi de pietre, semnalizate corespunzător. Pe perioada iernii de la instalarea primului strat de zăpadă traseul este închis, existând risc de producere a avalanșelor. „Rezervația Cheile Tișiței” se află la 71  km de Focșani urmând drumul național 2D Focșani -Târgu Secuiesc, accesul este bine semnalizat, se traversează podul peste Putna urmând un drum la stânga, iar la bifurcația de dincolo de pod se urmează drumul pietruit la dreapta, pentru aproximativ 1,3 km.   Nu plecați la drum fără o bună pregătire și informare. Salvatorii montani vrânceni vă stau la dispoziție 24 de ore din 24 la numărul de dispecerat 0738 40 70 80.     Sursă text și foto: Marius Adrian Coviltir, salvator montan, șef de formație Salvamont Vrancea.
Unnamed local Rd, Romania